11.01.2011 „Clopul Turistului”



Clubul de Turism Montan „Amicii Munţilor” Sibiu cu sprijinul Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu organizează în perioada 28 - 30 Ianuarie 2011 cea de-a VI-a ediţie a Festivalului omului de munte - „Clopul Turistului”, în staţiunea Păltiniş, la Cabana Vila 1 (Cabana Nora).
Ca în fiecare an, evenimentul se adresează oamenilor de munte, iubitorilor de natură şi va cuprinde concursuri destinate cluburilor cu specific montan din întreaga ţară dar şi acţiuni care urmăresc să promoveze respectarea naturii şi valorile culturale româneşti.
Concursul din cadrul festivalului „Clopul Turistului” este organizat pe diferite etape: orientare sportivă pe trasee marcate din Munţii Cindrel, concurs de fotografie montană, caricatură, grafică, video, slide-show, probă teoretică iar la final fiecare club va susţine proba culturală. În clasamentul general, pentru cîştigarea trofeului „Clopul Turistului”, se vor lua în calcul rezultatele a cinci probe: proba foto alb-negru, mâni dibace – o probă creativă, caricatură, proba teoretică şi proba culturală.
Din cadrul festivalului nu vor lipsi surprizele din partea organizatorilor, momentele artistice şi cântecele de munte.

Căi de acces: 
D.J.- 106 A – Sibiu-Răsinari-Păltinis (34 km asfalt)
· curse autobuz Sibiu-Paltinis, plecare zona gării CFR Sibiu: orele: 07:00; 11:00; 16:00
· curse autobuz Păltinis-Sibiu, plecare din faŃa postei Păltinis: orele : 09:00; 13:00; 17:30
!!! Informaţii suplimentare: Autogara Sibiu: P-Ńa 1 Decembrie 1918, nr.6 tel: 0269/217757

Rugăm confirmarea numărului de participanţi şi de locuri de cazare din partea clubului dumneavoastră până la data de 20 Ianuarie 2011!

Date de contact:
Info cazare : Cosmin Cocos: 0751 101 870
Info concurs : Marinică Adrian: 0744 769 953
contact@amiciimuntilor.ro

Stire preluata de pe www.alpinet.ro

Înapoi