28.12.2011 Tură la Zănoaga



Participanţi: Miță, Cristi, Anghel, Didi, Luci

După cum era planificat dinainte, tura de iarnă de sfârșit de an a fost următoarea: Cabana Cristi - refugiul Zănoaga - dormit o noapte - înapoi. Ne facem rucsacii de cu seara, urmând ca dimineața să umplem termosurile cu ceai și să-i dăm bătaie. La 5 sună ceasurile și plecăm cu noaptea în cap, că de, ne așteaptă traseu criminal cu aproape 1500 m diferență de nivel. Pornim, urcăm cu avânt, facem relativ rapid porțiunea de urcare prin pădure și la 12 ieșim în golul alpin. De aici, găsim zăpadă destul de abundentă, printre jnepeni chiar mai groasă de un metru. Asta ne face înaintarea infernală, noroc cu Anghel care folosea cu măiestrie bețele de skior primite. Astfel, porțiunea de platou, care vara ar fi jucărie ne-a luat 5 ore pentru a o parcurge. Oricum, ajungem rupți în șa și ne prăvălim pe panta abruptă și încărcată cu un strat gros de zăpadă până pe gheața lacului. Ne bucurăm când simțim substrat ferm sub picioare.
La refugiu aprindem repede focul, noroc cu lemnele cărate 10 ore în rucsac că beciul era gol goluț. Facem o copcă în lac și dă-i cu ceaiurile și supele. Mâncăm, dăm o carte, bem tot alcoolul (puțin) pe care l-am cărat și dăm cu somnul. Dormim mai mult decât confortabil chiar dacă temperatura se situa undeva între 0-5 grade.
Dimineața strângem, încălțăm bocancii înghețați, umplem termosurile și îi dăm bătaie. Chiar daca la vale, traseul tot este unul solicitant datorită zăpezii mari și a faptului că doar bănuim traseul printre jnepeni. Admirăm peisajul, vf. Bihor, Muntele Mare, mai râdem de pufoaica lui Cristi (vezi poze) și ajungem în sfârșit jos, pe lumină încă. Ne dezechipăm și nu mai ciocnim cu Anghel de ziua lui că trebuie să se întoarcă acas.
Deși e a treia dată când facem traseul ăsta iarna, tot nu ne învățăm minte. De data asta am promis din nou că efortul este prea mare și nu vom mai reveni la Zănoaga decât vara.

Vezi poze
Înapoi