12.06.2011 Tură Scărița Belioara



Participanți: Andrei, Anghel, Cami, Cristi, Diana, Lucian, Mita

Vroiam să mergem la munte în weekendul prelungit de Rusalii și fiindcă se anunța vreme proastă am hotărât să mergem pe Scărița Belioara; acolo oricum plouă tot timpul. Totuși, am pornit numai sâmbătă din Alba, să așteptăm și trupa din Cluj ( Andrei și Mița). Am oprit și în Vălișoara, la colegii de la Biounivers, care au fost încântați de locația aleasă de noi și au promis că o să încerce să ne însoțeasca duminică în tură. Ajunși pe înserate am instalat tabăra și ne-am făcut curaj pentru a doua zi.
Duminică am pornit de dimineață pe traseu, fiindcă vremea parea să se strice și voriam să prindem vreme bună sus pe platou. Ne-am întâlnit pe traseu cu CAR Cluj, care faceau pregătiri pentru Maratonul Apusei și încă o trupă de turiști. Am mers încet, bucurându-ne de fiecare floare, pasăre sau priveliște care se deschidea în zare. Ne-am dat seama că se făcea târziu și noi eram leșinați de foame. Am coborat la tabară unde ne așteptau Cami și Cristi, bronzați, veniți direct din concediu din Grecia. Tot jos ne-am întâlnit cu Mihai și Kinga de la Biounivers, care au ajuns mai târziu la Scărița, și din lipsă de semnal nu am putut să ne întâlnim sus în rezervație.
Luni, după ce am strâns tabăra am mers până la Rimetea, să vedem ce mai e nou pe la Moara apoi am pornit spre casă.

Vezi poze
Înapoi