12.03.2011 Rimetea – Sălciua - Primavara în sfârșit



Participanţi: Luci, Didi, Anghel, Andrei, Cristina, Dana, Gheorghe și Dorgo

Cu o ușoară senzație de déjà vu, am pornit vineri seara spre Rimetea. Planul era cam același, îl luăm pe Andrei din Aiud, dormim la Moară, sambăta traseu pe Bedeleu, dormim iar la moară iar duminica înapoi acasă. Variabilele erau numărul de persoane, numărul de chitări și evident... vremea. Pe lângă the „usuaul suspects” la aceasta ieșire au participat și prieteni noi, Cristina și prieteni mai vechi Dana, Ghiță și Dorgo, însă ei ne-au însoțit numai de sâmbătă.

Am ajuns târziu în noapte la Moară pentru că Andrei a avut ghinionul să fie luat la ocazie de un camion care a făcut o oră din Cluj și până în Feleac și încă o oră jumate din Feleac până în Aiud. După ce am aprins focul ne-am mai încălzit cu câteva pahare și cântece.

Ne-am trezit devreme dimineața pentru că la ora 11 aveam întânire în Sălciua cu restul trupei. Zis și făcut, numai că 11 s-a făcut 12 până a ajuns trupa de la Cluj. Astfel, cu o mică întârziere am pornit, motorizat, spre Sub Piatră, unde am abandonat mașinile. De la Subpiatră am mers pe triunghi roșu spre Șipote, unde am făcut o scurtă pauză să vizităm cascada. Nu aveam de cum să ne dam seama ca acel moment va fi critic pentru restul turei. Didi și Luci au rămas sus în poiană la poze, iar resul am coborât la cascadă. Jos, după o discuție despre formarea și interesul conservativ al travertinului eu, fac și o demonstraţie legată de duritatea acestuia, lovindu-mă cu capul de un perete surplombat pe care nu l-am observat... . Urmează 1 minut de amețeală (și probabil sechele pe viață) pentru mine și 5 minute de râs pentru restul. În acelaşi timp, undeva în poiană, Luci alunecă pe zăpada și se lovește, pentru a 3 a oară în ultima vreme, la buclucaşul cot drept, de o piatră. De la durere vede doar roșu în fața ochiilor și nu mai observă că ei au continuat traseul pe triungi roșu în loc să schimbe pe cel marcat cu curce roșie.

Restul am pornit pe cruce roșie spre Poarta Zmeilor. Abia după ceva vreme ne dam seama că Luci și Didi nu erau în față. Ne-am gândit că o să iși dea seama că au greșit traseul și am continuat spre balcon pentru că se făcea târziu. A urmat o urcare mai grea decât ne așteptam pentru că prin pădure încă mai era zăpadă iar de la soare era foarte udă și alunecoasă. De la balconul de la Poarta Zmeilor îl sunăm pe Luci, care acum avea semnal și hotărâm ca el cu Didi și cu Andrei să se întoarcă la Sub Piatră după mașini iar restul să traversăm Bedeleul, apoi Cheile Plaiului (care au impresionat-o într-un mod negativ pe Dana) spre Izovarele, iar acolo să vină cu mașina dupa noi. Am regretat alegerea mai târziu când am ajuns pe noapte în Izvoarele, singurul sat din zonă unde nu este nici un fel de magazin alimentar sau bar. Am așteptat (îngheţat) aproximativ o ora până a aparut Andrei cu mașina.

La Moară am ajuns lihniți, așa că ne-am pus repede să mâncăm. Cu burțile pline, în ciuda oboselii, am reșuit să încingem un chef până aproape de dimineață. Chiar și Ghiță, care a dormit mare parte din noapte a avut două intervenţii, una pe la ora două când s-a trezit și a cântat 3 cântece, apoi iar la somn și a doua când s-a apucat de cântat în somn.

Duminică a fost mult prea frumos să ne grăbim acasă. Ne-am trezit și am mâncat, am mai tolănit puțin la soare, apoi am plecat să ciocnim o halbă de bere pe tereasa de la Gonduzo, prima de anul acesta. Aici Ghiță a impresionat cu o minune reușind să schimbe ciocolata în bere. După câteva rânduri de bere ne-am luat rămas bun și am pornit spre Alba, respectiv Cluj.

Dacă am uitat să scriu de ceva în raport sigur e de la lovitura de la Şipote.

Vezi poze
Înapoi