23.02.2011 Ciumerna



Participanți: Anghel, Mita, Tavi

În timp ce finalizam dosarul de aplicare pentru custodia SCI Muntele ne-am dat seama că după stresanta „operaţiune” avem nevoie de puţină relaxare aşa că am pus puşca jos ziua următoare şi am făcut o plimbare prin Platoul Ciumerna la „peştereală”. Vremea nu a fost de partea noastră însă eram mult prea motivaţi să putem fi descurajaţi de atât.

Am urcat cu maşina până la Iezerul Ighiel. Aveam planuri mari, urma să vizităm 4 peşteri (Frumoasa de la Hăldăhaia, Bisericuța şi cele două peşteri din gura lacului Iezer) aflate la distanţe destul de mari una de alta însă nu puteam să ne hotărâm care e ordinea în care le abordăm. În cele din urmă am pornit spre Bisericuţa.

Ningea slab când am început să urcăm spre Ciumerna, zăpada era mare, se mai simţea încă zăpada îngheţată de dinainte sub ea, însă toate astea au făcut ca plimbarea să fie şi mai frumoasă. Platoul era incredibil de alb şi de calm sub ninsoarea liniştită, aproape de nerecunoscut dacă ne amintim cât de plin de culoare şi de viaţă ne primeşte el vara. După un scurt răgaz pe Vf. Băieşu am coborât la Bisericuţa, cu ceva dificultăţi pentru că nu se vedea cărarea.

Intrarea în peştera era păzită de stalagmite de gheaţă, pe care le-am ocolit cu grijă, apoi am înaintat spre căldura de dinăuntru. Vizita a fost destul de scurtă, însă suficient de lungă ca pe când să ieşim afară, vremea să fie cu totul schimbată. S-a aşernut o ceaţă densă, care în combinaţie cu zăpada ne-a facut orientarea dificilă, chiar și cu GPS-ul (calibrat greşit după ce am tot meşterit la el la sediu). Ne-am dat seama că nu ar fi bine să ne prindă noaptea pe o astfel de vreme sus pe platou, aşa că am abandonat ideea de a merge şi la Hăldahaia şi am coborât jos la maşină. Acolo am hotărât să nu mai mergem nici la cele două peşteri de la gura lacului şi am pornit spre casă.

Ne bucurăm că am reuşit să ne ținem promisiunea de a ieşi iarna asta pe Ciumerna. Nu putea fi mai frumos de atâta numai dacă aveam schiuri de tură şi GPS-ul calibrat.

Vezi poze
Înapoi